Egoismul permis

“Rugati-va neincetat.” 1 Tesaloniceni 5.17

          As dori sa va prezint rugaciunea ca pe ceva la care, intr-un fel, avem dreptul sa fim egoisti; adica sa pastram rugaciunea pentru noi, sa nu o dam celorlalti. In rugaciune putem sa-i enumeram pe toti cei dragi ai nostri, dar sa nu renuntam la ea pentru ca altii ne pomenesc pe noi in rugaciunile lor.
          Rugaciunea seamana cu arborele calatorilor! Daca nu ati auzit despre el nu-i nimic, va dau eu cateva amanunte acum. In Madagascar, creste un arbore ce seamana cu un urias evantai deschis, datorita frunzelor sale care se prind de tulpina intr-un singur plan. Acest arbore este inrudit cu bananierul si are o talie de la cativa metri pana la 30 metri inaltime. Frunzele, asemanatoare cu ale bananierului, au pana la 3-4 metri lungime si pana la un metru latime. Ele au petiolul lung si o teaca bine dezvoltata, concava. Tecile frunzelor sunt apropiate intre ele, ceea ce permite ca intre frunze sa se stranga, ca in niste recipiente, apa din ploi si roua. Aceasta apa foarte buna la gust si foarte limpede, se poate folosi prin perforarea tecilor; in teaca unei frunze se poate aduna un litru de apa. Aceasta calitate remarcabila, apreciata mult in tarile tropicale, a facut ca Ravenala, arborele acesta, sa fie numit “arborele calatorilor”.
          Rugaciunea este ceea ce ne adapa sufletul. De ce i-am indestula pe altii in timp ce noi ne topim de sete? Rugaciunea este ceea ce ne satura sufletul. De ce i-am pedepsi pe ceilalti la a manca peste masura, impovarandu-i si cu motivele noastre de rugaciune? Pana la urma rugaciunea este ceva atat de personal incat nu stiu de ce lasam sa ne curga intimitatea printre degete, incredintand-o celor care nu au nici o legatura cu noi si nu ne vor cunoaste vreodata. Sunt momente cand poti aplauda pe cineva: “Datorita rugaciunilor tale am reusit...”!, dar sunt si momente groaznice in care cei in care avem incredere trec pe langa motivele noastre de rugaciune si nici macar nu le citesc, nu le iau in seama.
         
          Mai bine pastrati-va gandurile si rugati-va dumneavoastra. Putin la inceput, apoi din ce in ce mai mult, in asa fel incat sa simtiti gustul racoros al relatiei cu Dumnezeu, precum calatorii gustul apei din Ravenala!
         
         
         Autor: Bianca Timsa Stoicescu

arhiva